Descălecat de respirare


S-au dus simțurile mele să moară în mare
și golit am plecat în deșert...
mai obiectiv ca moartea.
am plecat să-mi amintesc lumea lăsată
la marginea mîinii.


stelele de depărtare
se-ascundeau pe sub picioare...


orizontul de vecie
se ruga de bucurie
să se-ntindă să-l măsoare.
mîna mea de sus în jos
își rîdea de încercare.


de la aer am știut
că simțurile mele stăteau cu fața în sus
și de la respirare că erau aduse la mal...


m-am dus și am plîns, purtîndu-le pe brațe,
zicîndu-mi în șoaptă: hai acasă,
că acolo este universul...