Poem de așezat pe genunchi


Tămăduitor al morții,
am uitat să scriu despre voi.
pictez de ieri cuvinte în sicriu
și-o lacrimă de minte e toată culoarea.


copiii mă petrec la mormînt
și, înainte de-a mă duce
cu niște priviri pe umeri,


mai cred
că pruncul-univers
tot la sînul mamei mele plînge
și tot acolo
se întoarce să moară...