Sub astru solitar se strâng negurile,
supuse laconic în strălucire.
Razele sale cuprind întreaga zare
dar se poticnesc, în zidurile
mărginite de neputință.
Zenitul face legământ,
cântând într-o nălucă rătăcită,
cu vocea stingându-se în rotocoale de fum.
Neantul pândește apusul,
cu ghearele ascuțite în stânci
dar rasfrânte în peșteri.