Râzi, hai râzi pe cât poftești
de mine, poți să mă arăți cu degetul
și să strigi cu al tău glas strident:
Nebun, nebun!!!

Poți să mă vorbești de rău,
să mă condamni pentru ceea ce
tu, om normal, nu înțelegi.
Nu te blamez, căci ai dreptate.
Sunt nebun!

Sunt produsul crud al unei societăți putrede,
un mutant fără suflet,
fără credințe, fără speranță…
Sunt ceea ce tu m-ai făcut să fiu.

Þi-ai bătut joc de mine,
ai abuzat de ceea ce aveam de oferit
Naiv
Și dornic de a-ți fi pe plac.

Acum,
acum e rândul meu
să te calc în picioare,
fără milă, fără remușcări, mânat de
pofta de răzbunare.

Nu mai contezi pentru mine,
nu-mi pasă că în intimitate
iubești și poate ești iubit,
că pentru cineva ești om bun,
la fel cum nu mai contează
albastrul cerului și razele de soare.

Nu mai există dumnezeu
care să înmoaie ura ce ți-o port,
te condamn chinurilor
căci te trag în iadul meu,
să guști din propria ta otravă,
să te scalzi în propriul tău foc.

Nebun! Nebun, îmi strigi neîncetat,
îți râd în față și te scuip,
nu mai am control, mi l-ai devorat,
sunt fără răbdare, pustiit de calm
mi le-ai luat pe toate, ai abuzat
de ele în dorința ta de parvenire.

Nu ți-a păsat de mine,
Așa că taci, sst, nu mai urla atât,
acceptă-mi crima a cărei
victimă ești tu.

Nu mai râzi?
Ce bine-ți stă așa tăcut, imobil.
În sfârșit ai reușit să fii om
așa cum nu ai mai fost vreodată.