Se lasă o toamnă în sufletul tău.
Am simțit-o prima oară ieri,
ții minte când te-am întrebat dacă vrei înghețată?
nu ai răspuns, ai avut iar privirea aceea
în care poți citi orice
însă acum ți-au fugit cuvintele.

Cred că atunci când cazi în această privire
începi o cercetare cosmică a sufletului tău.
Îți amintești gogoșile cu gem ce ți le dădea
pe ascuns bunica ta
le mănânci cu gândul
și le iei subtil senzațiile transformându-le în gânduri.

A, mai interesant, simți iar cum se rupe patul
pe care tu doar încerci să cunoști senzațiile
cele mai intime
ce le generează trupul tău nesătul
și te gândești că mâine va afla tot liceul
pentru că prietenii tăi au avut nemernicia
să intre în camera ta.

Ajungi din nou clipa când înâlnind-o pe Ana
încerci să ridici vălul de iederă de pe sufletul ei,
și tot ce obții e o iubire inutilă,
te arunci pe pat și scrii poezii de beție
cu gândul că ai pierdut poate singura femeie
ce ți-a fost ursită.

Te revolți, fiindcă Ana era o materialistă,
Irina te făcea să te învârți noaptea în pat,
tremurând de frica ce ți-o dă numai carnea!
Sau, nu! Mani te iubea cu adevărat,
ea te-a suportat, orb fiind de alcooluri,
cărându-te la corturi în Sighișoara,
oare de ce nu o iubeai și tu?

Ai tot avut tentative de toamnă în anii aceștia,
mulți sau puțini, cât ai irosit aerul.
Însă mai găseai undeva forța să fugi.
Ai spus nu de mult că se apropie
un septembrie mai mult
dar ai greșit,
septembrie acela a plecat cu tramvaiul 101,
ruta gară-Mănaștur,
și a uitat să te anunțe,
lasându-te singur cu o privire
în care poți citi orice,
crezând că în fuga alături de cuvinte
vei câștiga probabil
tu.

4 iulie 2005.Satu mare