Va fi ziua cea mai lungă
noaptea, încă n-a fugit
prin poieni cu iarba udă
mari minuni s-au plămădit.

Sfintele zeițe, goale,
căutarea și-o pornesc
vor să prindă dezmorțirea,
sânzienelor ce cresc.

Sânii sunt șerbet de tei,
Coapsele nectar, de guști
Buzele aprinse-s faguri
Unt sunt umerii înguști.

Ca și Ielele, n-au moarte,
însă, viața ocrotesc,
și-a lor fugă prin poiene
leac dau ierbilor băbești.

Când fug goale prin poiene,
tot ce-ating în fuga lor,
se transformă-n fulgi de miere,
leac de rău pentru popor.

Nu-s năluci ce strigă vara,
sânge fierbe-n trupul lor,
de le vezi cum fug prin rouă,
vei fi tu, nemuritor…

Astea le spunea bunica
cea cu frică de strigoi,
când dau zorii zilei care
sânziene aduc spre noi.

N-aș putea să zic de-așa e,
Sânziene n-am atins,
ce-am văzut îmi pare-acuma
că a fost frumos, și vis:

Cele mai frumoase fete
culegeau ce n-a fost nins
si purtau pe pielea goală
zile trei, flori ce-au atins

După asta-n vin cu miere,
puneau florile ce-n sân,
adormiseră ca-n vrajă
ca să-l facă mult mai bun.

De îl beau apoi flăcăii
să le fie leac la tot
iară gustul dulce-al vieții
foc dădea la trupul tot…


24.04.2004
govora