Scuturând stejarii de-a frunzelor povară,
Vâjâind puternic spre-al zărilor abis,
Un vânt de toamnă împinge-o moară
Către un codru tainic, un pustiu de vis.

El plimbând zadarnic falnicul covor,
Căutând cu disperare o lacrimă de dor,
Pedepsește codrul și-a lui lume mută,
Rupând și crengi și frunze și-o ghinda jos căzută.

Purtând pe aripi a nopții înserare,
Lăsând în urmă un codru pustiit,
Părăsește acuma lumea asta mare,
Căci în zori el va fi revenit...