stătea zâmbind pe un capăt de bancă
în lumina dulce-amăruie a rozelor
în adierea simplă a secundelor
în freamătul umed al gândului
în zborul limpede al visului…

m-am așezat lângă înger
și mi-am lipit chipul de pielea ei catifelată
și mi-am lipit buzele de parfumul ei dulce
și mi-am topit glasul în sufletul ei fierbinte…

și-atât o iubeam
încât mă doream suprapus în ea
punct cu punct, secundă cu secundă…

vântul a adus apoi o ploaie caldă de vară
ce mi-a mângâiat îngerul de nea…

timpul topește îngerii…