poemul meu o ploaie cu gust de cianură
peste mine prăpastie
gînduri nenuntite în negru
într-o dialectică a vieții și a morții
lupta demult era pierdută
doar moartea trăsnește în josnicia ei
pătează sângele în albul gradat
de halucinații vizuale

aude culori si vede sunete

pașii ți-i porți pe ruinele pântecelui
ce ți-a construit cercul nemărginirii
angoasă a iubirii maternale
început de zi și miez de noapte
pas coborând spre adâncuri
ai nevoie mereu de plânsetul meu până la refuz
cavaler al morții cu exponent rational

nici cuvântul nu te mai dovedește
îți despui chipul
unica bucurie
că…
m-ai învins
contopit cu pământul

25 iulie 2005