la terasa de peste drum
bărbați și femei beau din pahare
lustruite atent
și berea le e rece
precum singurătatea care îi adună

cînd nu se uită nimeni
plictiseala le iese prin pori
și chipul devine o tencuială udă
o tristețe peste care nu se poate da cu nimic

buzele lor practică discuția în grup
trăită cu euforia omului care nu mai vrea să știe
dar vrea sa aparțină
și deasupra trec avioane și păsări și nori și alte accesorii ale cerului
dar nimeni nu privește
decît în jos spre paharul
lustruit atent

aș vrea să schimb ceva
m-aș duce vis-a-vis
și le-aș citi niște versuri
dar ar fi patetic
și nu-mi rămîne decît să
privesc în jos spre paharul meu
cu bere rece
și poezie ascunsă pe fund