Nu lacrimi de mîhnire, de dor sau bucurie
Și nici de indignare am stors la colț de pleoapă
Cu fața aplecată umil în farfurie
Vă spun cinstit și simplu: am plîns tăind o ceapă

Deci nu doar o legumă. Foiță cu foiță
Încet am dezvelit-o, simbol rotund al vieții
Ca pe o domnișoară (dar nu orice leliță)
Pierdută categoric în brațele tristeții

Iar gîndurile mele, curgînd ca o cascadă
Spre miezul inocenței mă poartă fără voie
Cînd nenăscut și singur ședeam în acoladă
Și mestecam placenta, ca frunza de aloe

Ah, iată-mă acuma, plîngînd peste planetă
Cum molfăi ceapa vieții picantă și concretă