Seara, în plimbările noastre, târziu,
Călcam florile salcâmilor
Adormite pe trotuar.
Era ca un covor țărănesc
Pe alb, verde și cenușiu.
Plânsetul de sub tălpile sandalelor scofâlcite,
Doar tu-l auzeai:
„Om bun, om bun, un strop de milă!”
„Aiurea!” ți-am zis,
Surd ca un nor în noiembrie,
Cărăuș ploilor, doar,
Fără fulgere, fără tunete, nesimțitor.
După ce ai plecat
Fără să-mi spui măcar un cuvânt,
Parcă simțeam și eu
De sub tălpile sandalelor scofâlcite,
Dinspre pământ,
Un geamăt viu.
Am alergat după tine.
„Simt, simt, stai să-ți spun!”
Era prea târziu.

Dan David, Los Angeles, Nov.-30-2006