ironic zâmbește deseori
din trupuri destinate lui
ca niște câini dresați să
urmărească osul mare
cu disperare să se țină de el
și să sfârșească târâți
în leșuri urât mirositoare.
ecoul morții ca un lătrat
răsună prin universul fantastic
pierdut în dansul marțienilor
seduși vulgar de gânduri
depravate cu femei de om.
iar pe sub pașii sufletelor
cu mutații
rămâne dâra urmelor diforme
printre care se găsesc
răspunsurile false care ascund
sămânța adevărului.
când sufletele lor în zboruri
grele de armuri cer răzbunare
el le îndeasă pumnul mare
în gurile ce-ascund suspine
și disperare de sfârșit.