Am o floare în grădină,
Dar, îi trebuie lumină.
Soarele nu o ajunge,
Stă în umbră și tot plânge.

Vântul rece stă la pândă,
O vede mică, plăpândă,
Pe sub poale să-i ajungă,
Cu bătaia lui s-o frângă.

Din senin vântul pornește,
Firul mic se ghemuiește,
Din petale-și face scut,
Îmi cere să o ajut.

-Pune-mă acum în glastră
Și m-așează la fereastră.
Nopți și zile te-oi veghea,
Voi lumina ca o stea.

Haide omule pribeag,
Demult mă privești cu drag.
Se oprește, lung suspină...
-Din ochi verzi am luat lumină.

Mă aplec încet, tăcut,
Timid îi dau un sărut.
Floarea galbenă roșește,
Vântul turbat se oprește.