prea negrule Ioane

(free style – for I. Car.)

înaripat ai căzut de sus printre ierburi
și roua îți ninse tâmplele-n alt veac
când durerea-ți creștea ca un leac
șoptind un descântec de țară nebun
I. Car. de soare proletar făcut scrum

era pe când ai incantat “Cântece negre”
sau cartea morții egiptene ateelor cete
venite-n carul triumfalului ’44 cu tot Estul
numai din regimentul Tudor Vladimirescu

fratele meu
negrule poet
la brâu cu creion
având vârf antracit
îți știu părul cam rărit
de aurul curs în filoane
pe drumurile înspre gulag

la unsprezece ani evaluatu-te-a
tânărul Gâde Ceaușescu în carate
depreciind serviciul dizidenței tale
și-n pragul tinereții te-a azvârlit aiurea

din “Panopticum” (’43) vedeai lupte mari
cum sorbeau măduva din oasele românești
ce înaintaseră pân’ la Cotul Don Juanului Ion
prin osânde și patimi à la San Anton-

ești acuzat chiar tu pentru neuitatul caz
de-abuz gazetăresc pretins de rușii iritați
c-ai fi urlat “Criza omului” în fața lui Stalin
c-ai fi iscat și “Criza culturii românești”
extinsă apoi sub comuniști peste noi toți
(nu doar de-activistul Nicolae Cenușescu
pus să te supravegheze ca un câine în ’46
care te-a vândut colegiului presei roșii
timp de-un an cât liber i-ai putut scandaliza
și pentru acestea te-au închis întâi cinci ani)

ca “Omul profilat pe cer” din pământ
răsari și reintri-n minele lui de plumb
condamnatule frățioare aproape schelet
pus pe la Baia Sprie și Cavnic tot să cari
precum cârtița-n castelul ei din galerie
cât mai multă fiere într-un lovit ficat
printre infectele ciubote ce te prăvăleau
ori pumnii porniți în miile de biciuiri