S-a dus maestre vremea ceea
Cu epigrama și femeia,
Cu poante bune și simțiri
Ce ți-au rămas, doar amintiri.

Tânjești în fiecare ceas
La dulcinee-n Montparnasse,
Și-n serile cu-amurg de toamnă
Nu-ți mai aduci aminte, doamnă!

Să le urăm acestor doamne
La care anii nu s-au spus,
Să aibă cât mai multe toamne
Că primăverile s-au dus.

Acuma nu porți papion
Și nu mai ești François Villon,
De ce nu spui tot adevărul
Faci foame de-ți îngheață părul.

Veșnic ne-amărâm fără rost
Mâine nu-i nimic din ce-a fost,
Orice vis urât pe care îl trăim
Cât timp va ține, nu știm.

Toate trec când vine vremea lor
Așa cum trece-un nor pe cer,
Toate trec, durere sau noroc
Nimic nu ține viața-n loc.