Stau îngerii la mine în sprânceană,
Ca ciorile în pomii de pe Jiu.
Și croncăne în fiecare seară
Prin plopi bătrâni a lor pustiu.

În stolul lor îmi văd dorința.
Înfiripându-se încet se stinge.
Și mă privesc ca-ntr-un albastru
Adânc de cer ce depărtare-l strânge.

Zbătându-se din aripa fatală,
Ca un lătrat de câine prin uluci,
Cu sabia de foc banală
Îmi joacă-n umbra de sub geană,
Și risipesc, din ce în ce mai lungi,
Scântei aprinse din greșeală.