Mă cheamă Pucăru-ntr-o zi
Și-mi zvîrle verde în obraz:
- Ai s-o pățești, dacă mai scrii
Cuiva, vreo plîngere, de azi !

Ți-a dat Guvernul aprobare
Pentru mașină de dactile
Să scrii doar ode triumfale,
Nu reclamații (inutile) !

Rîdeam (ca de un pucăr) și
Își mîngîia pistolu-n teacă
Iradiind turbat, deși
Nu i-am răspuns decît „Ce, dacă ...”

Jurai atunci pe sacrosancta
Iubire-a celui nevoiaș
Să fac mereu pe reclamanta
Contra oricărui pucăraș,

Să n-am o clipă de odihnă,
Ca orice vrednic altruist,
Să-nțep în fașă orice țîfnă
De imbecili; sînt comunist !
5 februarie 1986