Doamne!
amprente de suflet
pe cer!
cineva a pipăit luna
lăsând-o fierbinte
ca pe-o harpă de aur
coardele încă arzând
cineva a atins stelele
și au rămas cu pleoapele vibrând
căci nu mai știu
în fața Ta
dacă să-și plece ochii
sau să-i ridice tremurând
cineva s-a urcat în Carul Mic
și a descoperit că e plin cu
poeme mari datând chiar din
atemporalitate cum o fi
arătând acel
poem extraterestru
cineva
s-o fi urcat și-n Carul Mare
căci îi aud vocea șoptind
că numai dacă versurile se vor înălța
pe vârfuri
vor lăsa amprente
pe cer

și acum c-au auzit
de ce le vine versurilor
să cadă în genunchi?