oamenii de la oraș
au învățat cu timpul
să mănânce resturi,
să golească farfurii
și suflete,
așa cum fac și câinii.
au învățat să se uite îndărăt
când vine vorba de ceva,
mic, neînsemnat,
precum o muscă chinuindu-se
să iasă printr-o portieră
întredeschisă.
au învățat să meargă
pe sfoară, cu sufletul închis
și să suspine și să dorească
din ce în ce mai mult.
au învățat și că nu se știe
dacă noaptea are limite sau nu,
pentru că oricât ar încerca să le găsească,
mereu ele îi găsesc pe ei,
goi,
aproape adormiți, surâzând,
ocupându-se cu lucruri mici,
precum săruturi.