Claustrofobe gânduri,
mi-acoperă privirea,
șăgalnicele rânduri,
mi-întunecă gândirea.
Nu pot a mai pricepe,
ce-i drept, ce nu e drept,
tristețea ce începe
mi-apasă greu pe piept.
Simt cum lumina strânge
în trupul meu tăcere,
iar noaptea care plânge
mi-aduce doar durere.
Aș vrea să pot pătrunde
în agonia sorții,
dar nu mă pot ascunde
de pașii mari a-i morții.