Lacrimile mi se scurg
pe obraji,
precum râurile reci
de munte
ce șiroiesc alene
spre locuri
nemaivăzute.

Lacrimi de tristețe,
lacrimi de fericire?
Nu, nu sunt.
Acestea sunt
lacrimi de durere,
de crudă amărăciune,
boală fără leac,
fără de scăpare,
trista și dureroasa
despărțire.

Cu durere în suflet
și lacrimi în ochi
mă avânt acum
spre alte zări,
să gonesc pe drumuri
foarte prăfuite
ce mă conduc
spre Raiul Primăverilor Liniștite.

Poate că
mi-am pierdut mințile,
de nu mai găsesc
acea rază de lumină,
flacăra speranței
unei noi iubiri...
dar parcă
mi-am ieșit din minți
după pierderea iubirii,
primei iubiri.