Parfum de tei mă cheamă discret spre amintiri
Și zumzet de albine mă poartă-n arcuiri
Spre ochii verzi ai tatei și zâmbetu-i blajin,
Ce-mi alungau adesea surâsuri de pelin.

Cu mersul legănat și cu frizura creață,
Un pic nălțându-mă prin lumea de verdeață,
Mă-ndreptam spre tata cu brațele întinse,
Zâmbind chemării lui, ce sufletu-mi cuprinse.

Prin alintări suave-n dans de balerine,
Valsau cu flori de tei mici roiuri de albine,
La tata în brațe, eu spre cer mă înălțam,
Momentele senine în mine adunam.

Vremurile s-au scurs prin fire de clepsidră,
Uitarea-și face loc precum mlădia vidră,
De dup-o ceață deasă ochi verzi mă mai privesc,
Mângâietori în clipele ce-n dureri cioplesc.

De ani de zile, ades, în jur nepoți adun,
Istorisind clipite despre al lor străbun,
Dar, uneori privirea-mi, nostalgic stă nițel,
Să se-oglindească-n ochi verzi, de dulce nepoțel.