un om slab, sărac
cât se găsește în firea'i beteagă
săpând în umbra'i năroadă
umblând, căutând de nebun
un țărm cât de mărunt, de adânc
pe'aceeași cărare'ntre ape
asuprindu'și viața cu moarte

fiecare avem insula lui
fiecare

neumblate sunt căile pe care se'arată
nu tăcere este ceea ce cată
ci durere, durerea întreagă

mă uit în oglindă și văd chipul strâmb
un om ce și'aruncă haina pe umeri
dar umerii'l strâng
neputință crescând blestemată
în fiecare pas de pământ
nelepădată

murdar și flămând
stau cu tine-n cântec
cu privirea beată
cânt și plâng și cânt
(vocea mea înceată
nu răzbate-n sfânt)