mă destram în particule fine
mă privesc din afara mea
spirala adnului în mijlocul tuturor
în jur acvarii si mașini pe care
nu le înțeleg


poate voi avea branhii va veni
cineva să arunce obiecte în apă
îmi va tăia răsuflarea

dar apoi liniștea
ca o bandă lungă și albă
lungă și albă
în față un oraș necunoscut


sub formele lui de beton
stă ceva care paralizează
mai rau ca singurătatea