sculptorului Mihai Borodi

Înflorește trandafirul sub dălțile trudite,
Se nasc noi orizonturi sculptate în granit.
Mai nobilă e vița din porțile cioplite,
De-a lungul căii fără de sfărșit.

Din fruntea-ți încruntată și plină de sudoare,
Renasc madone sfinte și îngeri vestitori.
Azi nimeni nu crede că graiul pietrei doare,
De nu-i cioplită de un sculptor răbdător.

Sărmane cioplitor, suflete hai-hui
Prin anotimpul nimănui,
Doar atunci fruntea ți-o apleci,
Când simți căldura pietrei reci.