Tei galben
cu așternuturi de foi ude,
ți-am încrestat ușor
în carne
nume de nemurire
și ți-ai îndoit
prostuÈ›
creanga, strigându-mi că-n
numele meu
nu e decât palid
parfum de ani.

Secole de-a rândul
ți-am cântat nemurire!
Și azi îți mai pun încă pe masă!
Mă gândesc că tu
nu te îndoiești așa ușor
ca și mine
când auzi
anii topindu-se
ca raze peste apă sfântă.

Din mii de frunze
ți-ai lăsat să cadă pe aceea
care nu se mai leagănă
când îi vibrează
plopii sub picioare.
Și-n ochii tăi
triști, văzui atunci
atâta tristețe
câtă nu poți lăsa
cu o simplă cădere.

Înflori proaspăt,
ca o iarbă de leac
în mâinile mele - floare a vieții!
și azi îți aud ochii
clipind mari
când ai văzut
prima dată
soare și vânt...

Vrei să mergi cu mine?