După o cugetare de C. Noica
Titlul versurilor de față pe unii poate-i șochează,
Îmi vor da dreptate, sper, citind cele ce urmează.
Viețuiam de multă vreme într-un bloc de locuințe,
Cu un confort acceptabil și acces la dependințe.

Traiul se scurgea domol, lumea îmi părea măruntă,
Până când deasupra mea, într-o noapte a fost o nuntă.
Dansul părea fără ritm, câte un geam se mai spărgea,
Iar o voce când și când, întreg vacarmul întrecea.

Din afară asistând, știu că-mi dați cu toți dreptate,
Petrecerea-mi părea un haos, o mare absurditate,
O pestriță adunătură, dispuși toți „s-o facă lată”.
Fără somn, am meditat, și am priceput deodată!

De-aș sui câteva trepte și de-ar fi la ei să intru,
Petrecerea aș trăi-o altfel urmărită dinăuntru.
Vocile ca una sunt, ritmul, totul de acum se leagă,
Și geamul se încadrează, trebuia ca să se spargă.

Înăuntru-s toți pe val , toți cunosc vieții pulsul,
Pentru ei normal e totul, normal este și excesul.
Haos văd acei de afară, disconfort și mult deranj,
Și-i normal, e un fapt de viață, ei trăiesc la alt etaj.

Și-mi dau seama, fiind treaz, ce bine e să trăiești,
Balul este un miracol și poți chiar să-l povestești.
Ce frumoasă e viața, cum spre „nu știu ce” ea crește!
Urcă riguros, geometric, niciodată nu se oprește.

Dimineața, înviorat când din bloc eu am ieșit,
Cu vecinul de alături în ușă m-am întâlnit.
- Ce frumoasă e viața! Îi zic ne glumind defel.
- Ai fost oare ieri la nuntă? serios mă întreabă el.
Iași 25 noiembrie 2008