dac-ar fi să-mi intri peste suflet
ușor-ușor
ai găsi căutând prin cotloane
de cenușiu întunecat
urma de umblet a unei codane
cu râsul curat
de care mi-e mila
și dor


în dragoste credea, fântâni săpând
în oameni își făcuse
mari proiecte… ce păcat
că dragostea și oamenii-au secat-o
rând pe rând
astfel
că steaua ei apuse
căzând în aerul curat
al unei seri care-a chemat-o
minciuni amurmurând

unde-i femeia sănătoasă
cu sufletul înrourat
de vorbele vreunui bărbat…
unde e dascălul de școală…
și-atunci răspunsul de cerneală
pe fondul alb imaculat
imaginar s-a așezat

e-n acrobatul fără plasă