Răstignite pe coala franjurată
literele chinuite
se perpeleau
precum castanele
cărora jarul maramureșean
le impregnase miros de fericire.

Nimic împrejur. Nici înger,
nici demon.
nuanțele săreau din sânul lui Dumnezeu,
în ciorchine dulce
se grupau muzele
la căpătâiul tău

alipindu-mi degetele,
mâinile luau forma rugăciunii
înlăuntrul inimii tale.

De atunci mereu e cald
în zile tomnatice târzii.