... cuvintele sunt de prisos
gândurile la fel.
atunci – să bem!...
căci se poate întâmpla
să treacă pe lângă noi
cu lanțul rupt
un câine zâmbind
iar nouă în afară de poezie
și umbre...
nu ne-a mai rămas
mare lucru.

să discutăm despre umbre...
nu are sens.
atunci – să bem!...
ascunzându-ne
lacrimile într-un
surâs dureros
până nu a sfâșiat nimeni
această noapte de toamnă
până timpul nu ne-a luat
peste picior visele.

vom bea!...
în genunchi
ca niște umbre...