pruncul
deschide ochii și-n palmele mele
doi cărbuni ca două fântâni
mă reflectară-ndeaproape
ca un reproș ce-mi zgârie pântecul, trupul
cu degetele albe de lapte

de ce
pare că-mi zice
și uterul meu cu ramuri în flăcări
își desface buzele și-l aruncă în ape
ca-ntr-un blestem

deasupra
îngeri în semn
îmi cuprind capul brodat de broboane
și pe gură arzând mă sărută

inima mea prinde să sufle
să curgă

adorm
istovit ca o ciută

(din jgheab pruncul desface brațele-n cruce
și plânge
se luptă)