S-a desfrunzit copacul reînviat de tine,
Un greier stă de veghe sub rădăcina frântă,
Cu ultimul lui licăr, căzute lacrimi zvântă,
Omagiu tinereții trecute în ruine.
Album de frunze moarte, reci amintiri pe cale
Ridate de răcoarea acestui trist apus,
Strămută-n car funebru pe mirele răpus
De sevele secate în rătăciri venale.
Adie-mă! Vreau doine! Tu, vântule preabun,
Pe scoarța aspră cerne tot praful strâns de volburi,
Să-nchidă-n racla morții hidoasele ei scorburi,
Răni triste-n trunchi săpate de mine, biet nebun!

În urmă strânge norii, să plângă pic cu pic
Fantastica iubire, schimbată pe nimic.