bețiile stelare ți-au umplut mintea
mergeai beat pe căile eternului neînțeles
hoinăreai între șoaptele pline de întrebări
rupeai bucăți de cer cu privirile-ți înflăcărate

îngânai sub nas muzicile materiilor sferice
spiralele curate ți se roteau pe retine
cicloidul lor îți stăpânea existența euforică
ai simțit hierofanisirea completă a unui măr

ți-ai împlântat degetele în frigul întunericului
și cu plămânii plini de fumuri amare
ai scuturat scrumul de pe țigara vieții tale
pentru a arde mai departe în haosul etern

ți-ai bucurat conștiința cu cofeina stelelor
ai lăsat lumea în tine prin ochii larg deschiși
proptiți pe dulceața ochelarilor miopi
ai supt calea lactee în respirația ta

te-ai așezat cuminte pe o margine de lume
și ai fumat un univers cu stele
cu bine rău dezamăgiri și oameni
pe tine te-ai fumat te-ai prefăcut în fum

dar uitând că ești plămânul universului
te-ai strâns în tine
și ai căzut
în tine

ai fost undeva unde se nasc aripile
ai fost undeva unde se sting sorii
ai fost undeva unde se preling oftările
ai fost acolo
și de aceea
zâmbetul nu-ți va mai fugi de pe buze
iar amarul nu-ți va mai părăsi spiritul