Nu știu de ce
dar drumul până la tine
mi se pare acum o veșnicie
te-ai mutat într-un oraș straniu
unde bătăile inimii
sunt imperceptibile auzului meu
un oraÈ™ interzis
cu străzi înguste
un furnicar de oameni liliputani
ce pășesc numai înainte
fără să privească peste umeri oglinda celălaltei lumi
te-ai baricadat între ziduri
trăgând după tine ușile mele deschise
cu toate cărțile răsfoite
cu toate bibelourile
ciobite de sentimente
pe marginea unui vis dezertat din lumină
mai ții minte
îți făceam
avioane din foi de hârtie
pe aripile lor îți scriam stihuri
surprinzător era că
cele de dragoste zburau mai mult
și aterizau în palma ta plată ca o pistă
împrejmuită cu mesteceni cu scoarța ninsă
și umedă de stropii norilor gri
tu fumai țigări fine
stigându-mi-le pe vârful limbii
fără ca eu să le simt usturimea
mă dureau doar avioanele mele
rămase captive în hangarul din tine.