în locul în care am copilărit
nu mai locuiește nimeni
mama s-a dus într-o dimineață la biserică
și nu s-a mai întors
iar tata
nu prea s-a înțeles cu Dumnezeu
și întâmplător sau nu
s-a dus să o caute
și uite așa am plecat
din copilul care eram și
am lăsat o amintire
deschisă
ca o rană se întinde pe dinăuntru

uneori ne mai intersectăm
la marginea privirii
și am impresia că-mi duc viața
în același loc unde uitările
cresc printre pietre...

singurătatea devoră fiecare clipă
și parcă se amplifică
în mine
simt o furnicătură un fel de amorțeală
închid ochii și mă privesc pe dinăuntru

văd apusul un apus roșiatic
deși pare neatins
respiră din mine

afară încă mai plouă
plouă mărunt și e din ce în ce mai frig...