În slavă am trăit suferința
și umilința
în duh.
eu însumi am devenit închisoare
pentru a scăpa din această prinsoare
a libertății.


în țara mea, tot singur, alteori trădat,
definitiv asumat
iubirii de semeni.


pentru-a putea să văd
întreg acest prăpăd
am nevoie de voi –
orașul nu are doar ziduri,
artificiale riduri
pe zâmbetul vremii.


înăuntru se deschid, mai înainte, ochii.
dacă nu-i lumină,
nu vor privi lumina.
de ce-o fi fost nevoie ca eu să mor fictiv
pentru ca voi să știți că am trăit real?