Izgonirea


Desculți, pășind agale,
Pe Calea Galileea
Spre-ași ispăși pedeapsa,
Vin Omul și Femeia.

El ține-n brațe forța
Și-n inimă mândria;
Ea poartă cu sfială
În pântec veșnicia

Iar Ochiul Luminat,
În zorii dimineții,
I-a pus în sânul fraged,
Alb, elixirul vieții

Dorind ca să îndrepte,
În chip duhovnicesc,
Povara ce i-a dat-o:
Păcatul strămoșesc!

Căci ea, poate a fost
Motivul căutat
De El, pentru-a gusta
Din mărul blestemat!...

Cu tălpile rănite,
Desculți, prin Galileea
Pășesc tăcuți, de mână,
Triști, Omul și Femeia!

Concluzii

De-a lungul timpului
Nu trebuie uitat
Că ce numiți femeie
E coastă de bărbat!

Adame, când greșești,
Nu-i căuta ei vină,
Că-i pasul ce te poartă
Din noapte spre lumină.

N-o condamna la moarte
Chiar dacă a greșit,
Că-i partea ce-ți lipsește
Spre-a fi desăvârșit!