ca niște piepturi sterpe, părăsite
așa îmi vin imaginile-n minte
cu niște negustori de lucruri sfinte
ce scutur’ coarne, freamătă copite

și văd în cei ce vor să mă imite
icoana mamei viindu-i să vomite
aș încerca o mie de cuvinte
dar fiecare sunet scos mă minte


la fel cu fiecare an ce trece
prin mine, care-aștept vreo minune
vreun semn în care Dumnezeu se-arată

și înțeleg dramatic și deodată
că semnul meu de piatră și cărbune
e cel ce-mi lasă mâna grea și rece