Căderea lui Adam mă-nfioară, mă face să plâng...
Undeva în sufletul meu e suspinul păcatului făcut.
Visând în ascuns la mântuirea promisă,
Iarăși mă trec fiorii pedepsei eterne.
Nici nu pot privi cerul în măiestria lui
Temându-mă de trăsnetul ce poate porni din mâna celui Sfânt
Enervat de cutezanța mea de a visa la Paradis.

Din toate cuvintele scrise cu lacrimi pe o stâncă,
Inima alese doar cele ce mântuiesc
Nedorind să se aventureze în neantul miilor de cuvinte.

Cuvintele acelea pe care Iisus le-a rostit pe cruce, la Golgota,
Uitând parcă, că noi, cei pentru care a murit, i-am fost ucigașii...
Viața ce cuprinde oameni și idei, ne răpește timpul.
Înainte ca noi să ne dăm seama, vom părăsi lumea...
Totul va lua sfârșit cândva. Totu-i deșertăciune.

Cuvinte din Cuvânt


30 Mai 2005