domnul Guler mă privea tăcut.
plouase și strada încă miroasea a praf umed.
dacă ar fi bătut vântul poate lucrurile căpătau un sens.
pe umbra unei clădiri înalte se sprijinea șirul
de bănci verzi și goale. așa e mereu la capătul lumii. liniște, ordine, pustiu.
apoi domnul Guler m-a lasat in urmă și a plecat.
de ce mă lași mereu in urmă? intreb.
dar el nu-mi răspunde.
rămân țintuit in strada umeda. orasul ăsta e prea bine zidit.
nici măcar nu pot să gândesc. zidurile imi opresc gândul.
nuuu!
nu plâng. o să încerc sa dorm.
domnul Guler a dispărut deja. sunt singur.
noapte bună.