Stătea lângă scară, arăta bine
Avea părul brun, ochii sprințari,
Pe deget un inel cu rubine
Fixa raze printre crengi de arțari.

S-a uitat către mine mirată
N-avea timp, era lume prea multă
Și din înălțimea ei deșirată
Mi-a aruncat un fel de insultă.

O privesc lung cu-n zâmbet forțat
Alunec pe trepte încet
Ea strigă, frumosule împielițat,
Ai mască de tânar ascet.

Un pic de răgaz, zâmbește candid
Trăiesc cu ea mai mult de o clipă
Mimez un rictus aproape splendid
Și-i rămân pe moment sub aripă.