Cad pe esența ființei
Frunzele neputinței
Moarte.
Să apuci de toarte
Amfora viselor
E al proscriselor
Destine
Vârful de bine.
Tocit.
Nenăscut, te vedeam mai bine!
Pocit,
Așa cum mă adulmec pe mine,
Cu capul în uterul nimicului,
Cu timbrul înauntrul plicului,
Gesticulând din inima literei,
Muzica din zdrobitul țiterei
O înalț spre căldura locului
Ce te coace - la roșu.

De pe suflet mi-am spart coșu`:
Adolescent, te-aștept, uite-mă-n fața blocului
(am uscat de lacrimi ochii trecătorilor
Cu feonul care sulfă norilor
Și aproape nu le-am dat de-ales:
Chiar i-am ințeles!),
mi-am aromat rostirea...
Morții îi prevad venirea
Parcă.
Este dragostea asta
ÃŽn marea nimicului, vasta,
Îndeajuns de...arcă ?
.........................
Vâsla unui ințeles m-a lovit la tâmplă :
Nu mai vii!!? (se-ntâmplă
La sfarșit de ev
Didactic,
Câte un elev
Să rămână, practic,
Alt ciclu să-nceapa…)
-Săriiiți! om la aaaapă !
-Scoală, motanel, culcă-te la loc !
Decât coșmare de-astea, să visezi deloc
E mai bine, mă omori cu zile !
Ia tu de la mama, ia, niște pastile
(cu lingurița mă bătea la frunte,
-între somn si veghe, mă chirceam pe punte-,
mă scutura, mă clătina, ca într-un tangaj:
așa apăru acest colaj
din ce a fost și ce va fi (-n vis), să se întâmple)

Oh, simt acum, din nou -învins-, cum din adânc, irumpe,
de neoprit (ca voma, cu zemuiri fierbinți),
visul iubirii, vesel...în rest, să fiți cuminți!