Tăcut,în infinitul mort,
te las să pleci de pe frunzele albe
spre o lume tristă
ce te va ucide,
străpungând-ți pieptul,
dar neajungând la inima ta
la focul ce arde în tine,
pe o insulă săracă,secată de iubire...


Tăcut...te privec cum pleci,
blocurile reci,mașinile obosite
te cheama spre a te ameți
în jocul lor de copii
aruncând peste tine ploaia de rine,
ce-ar vrea să te-nchidă,
sub dărămături pustiite
pe care tu să le-mbogătești,
cu suspine...