în fața ușii de fier, omul cu capul zdrobit se zbate între intrare și ieșire. îl privesc curioșii, îi fac poze, una cu siguranță va cîștiga marele premiu la o expoziție de fotografie.
omul cu capul zdrobit e expresiv, mimica lui aduce a zîmbet, brațele a invitație. teatral își descoperă pieptul pentru distragerea atenției. de pe nas, o picătură de sînge pătează tribuna aceea. pieptu-i acum o țintă și oamenii se iau la întrecere. oamenii întotdeauna se iau la întrecere cînd le apare o țintă. aruncă priviri precum acele, să se împlînte în picătura de sînge, să deschidă pieptul acela în totală neconcordanță cu capul zdrobit. atunci omul își ia capul de pe umeri, îl așează la picioare, îl potrivește, șutează. printre oamenii înspăimîntați capul rîde în hohote. omul fără cap își freacă palmele, mulțumit.