La căpătâiul tău îmi las azi crucea
Și zâmbetul, trecutul, amintirea
Însă durerea ce chipul ți-o arată
N-am să o las să-ți tulbure-adormirea.

Eu – abandonat în gesturi și în lacrimi,
Tu te grăbeai - așa cum faci și-acum -
Să-mi spui cu neschimbata ta tandrețe
Că astăzi suntem morți într-un present postum.

Am vrut să-ți spun doar ceea ce știai,
Dar eu tăceam….poate descurajat
De ochii tăi…lumina ta…
Și ai plecat…