fereastra prin care a fugit nimicul e prea mare și
n-am din ce decupa aripi mai mici ca ale mele
să-l ajung din urmă ușa bătută în cuie carnale îmi
dă doar gaura cheii iar dacă-mi tai mâinile
pot să ajung afară unde acelaș câine clocește
aceleași două ouă reci așezate în semnul
infinitului matematic din care n-au ieșit
niciodată pui îmi așez cuvinte pe picior
îl lovesc în burtă și-l castrez de singurătate
cu un surplus de oglindă în ochi