lumea din satul meu
îi spunea domnul buhuși
6 luni a ținut călătoria pe jos
din siberia și până acasă
după 8 ani de lagăr într-o fabrică de cărămidă
pentru zidurile lagărului
prin care adesea intrau nevăzuți urșii albi
din copilăria altor vremuri
cu prinți și prințese
dansând prin năprasnice geruri
și infinite zăpezi
ale visului

nimeni nu l-a mai cunoscut
nimeni nu-l mai aștepta
deși fusese la arat cu moartea cea bună
iarna o fată albă m-a dus iarăși
prin zăpezile de altădată


bătrânul avea 86 de ani
mi-a povestit toate cele despre
domnul academician constantin ciopraga
toți mîncaseră copite de cai
înapoia noastră e mongolia
și gingis-han niciunde
singurul care te scapă cu viață
acolo unde nu mai există infern
și nici copite de cai fugind
pe necuprinsele stepe
ale prăbușirii de sine
și de alții


stăteam și-l ascultam îndelung
pe banca de la poarta ce s-a închis definitiv
din imperiul rus
fetele mele au fost cele mai frumoase
și dacă nu s-ar fi măritat cu ofițerul bețiv
care a vrut s-o arunce–n fața trenului
din Ana Karenina
toate trenurile spre siberii
ar fi deraiat de pe linii
în această noapte
pentru ultima dată o fată mov
îmi spunea ultimul cuvânt
și nu înțelegeam pentru că totul fusese
un vis al candorii și al nepuținței
când gigantul sadoveanu a semnat condamnările
la moarte ale celor duși cu de-a sila
la canal

într-o zi pe ulițele copilăriei
l-am văzut pe ulise
era așa cum voise homer
se apropia de mine și nu omorâse pe nimeni
era ultima noapte albă a pețitorilor
devenisem eroul rătăcitor
printre ruinurile nopții
nausicaa–mi pansa călcâiul nemuritor
după care domnul buhuși își termina de mâncat pișcoturile
cu sadoveanu