Când dintre noi distanțe se șterg și se ridică,
Foșnind încet, cortina întâiului sărut,
Mă-ntreb ce comedie sardonică sau mică
Și lașă tragedie în noi a început…
Am repetat o viață pentru un rol de-o noapte
- A unsprezecea - însă alunec sub balcon,
Tiradele-mi aprinse se-mpotmolesc în șoapte,
Iar mâna mi-e strunită de trac și ghinion…
Sub ochii tăi de ambră ce-mi bat în suflet cuie,
Peste lumini și umbre, iernaticul decor
Se prăbușește, nimeni în jurul nostru nu e,
Iar eu devin, iubito, un simplu spectator…
În pauză aplaud și-aștept ca între noi,
După sfârșitul lumii, să-nceapă actul doi.