Din amintiri clădii stană de piatră
Prezentului să nu-i îndoaie mersul
Trecutul, rar, m-apropie de ștersul
Neadevăr, ce dănțuie ca-n șatră.

Spre viitor mă-ndeamnă astăzi versul,
Dar gerul l-a-nlemnit chiar și în vatră.
Și iar miasme de huzur mă latră,
Odaia caldă-i singur universul.

Abia gătindu-se de primăvară
Din tot ceea cea fost tiptil m-oi smulge
Și-oi mai ieși prin fire, pe afară.

Căci frigul în memento aprig curge
Și-această zi e-un tren uitat în gară.
Dar spre ce-o fi dorința mă parcurge.